Prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, cu caractere chirilice, a fost realizată în data de 21 ianuarie 1648 la Bălgrad (actualmente Alba-Iulia).
Această inițiativă a aparținut principelui calvin al Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I (1593-1648) şi a fost realizată de un grup de clerici români sub coordonarea arhiepiscopului Simion Ştefan (1643-1656).
Principala sursă de inspirație a fost ediția Noului Testament realizată de Theodorus Beza (1519-1605).
Noul Testament de la Alba-Iulia avea 672 de pagini, era tipărit cu cerneală neagră şi roşie şi conținea doar două xilogravuri.
Activitatea tipografică din secolele XVI-XVII a fost influențată de mişcările religioase generate de Reforma lui Luther.
Tipărirea Noul Testament din 1648 a fost o adevărată piatră de hotar în istoria literaturii române. Apariția acestei traduceri biblice a avut o importantă valoare teologică, istorică şi literară.
Pe parcursul anilor au fost identificate 160 de exemplare ale Noului Testament din anul 1648, în diferite biblioteci, biserici sau colecții private.
În anul 1998, pentru a marca cei 300 de ani de la tipărirea primului Nou Testament pe teritoriul românesc a fost retipărită această valoroasă operă biblică şi literară.
